Investim în dezvoltare sustenabilă.

efecon-ue
Categories
Normative

Legea nr. 188/2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de ardere

Categories
Normative

DECIZIA (UE) 2019/61 A COMISIEI din 19 decembrie 2018 cu privire la documentul de referință sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, indicatorii sectoriali de performanță de mediu și parametrii de excelență pentru sectorul administrației publice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

Categories
Normative

PROCEDURĂ ȘI CRITERII din 29 noiembrie 2018 de înregistrare a operatorilor economici colectori autorizați care preiau prin achiziție deșeuri de ambalaje de la populație de la locul de generare a acestora

Categories
Normative

ORDIN Nr. 598/2018 din 20 iunie 2018 privind aprobarea listelor cu unităţile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele şi aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător

Categories
Normative

Search Results LEGE Nr. 292/2018 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului

Categories
Normative

Legea nr. 293/2018 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici

Categories
Normative

ORDIN Nr. 1175/2019/39/2020 din 20 decembrie 2019 privind aprobarea Procedurii de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase

Categories
Normative

Legea nr. 220/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului

Categories
Normative

SISTEMUL DE SANCȚIUNI din 20 februarie 2019 pentru măsura 10 “Agro-mediu și climă”

Categories
Normative

GHID DE FINANȚARE din 7 martie 2019 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme

child theme wp